Mii de amintiri

Amintiri

Poate că aș fi uitat întreg episodul, iată, la mai mult de un an și jumătate distanță, dacă nu m-aș fi aflat acum o lună în vizită la teatrul-muzeu Dali din Figueres, iar mai apoi la Cadaques, în casa de pe malul Mediteranei în care Salvador Dali a trăit până în clipa în care a aflat de moartea Galei, soția sa renumită, și a părăsit locul pentru totdeauna, lăsând suspendate pe șevalet două lucrări neterminate. Experiența m-a spart. Senzația ulterioară a fost că am intrat precum un aliment în mațele casei lui Dali, pe gura porții, și-am ieșit pe poarta din fundul curții, macerat, digerat, stors de vitamine și de mine însumi, stors de certitudini, un boț jenant, o muscă sinistră, care habar n-avea despre ce-a vorbit până atunci – 30 de ani de viață. M-am oprit apoi o clipă pe-o prispă, și-am zâmbit prostește, amintindu-mi de disputa Maccabeesiană și gândindu-mă că da, Fierbințeanu avea dreptate.

(O săptămână mai târziu, înnebunit de interes, fript de rușinea ignoranței, am zis să-i iau la rând. De data aceasta, fundația Juan Miro – artist suprarealist contemporan cu Dali, practic același unt. Așa cum bine știți, domnul Miro a fost la rândul său catalan, suprarealist, și extrem de prolific. Singura deosebire e că unde Dali depicta subconștientul uman printr-o serie de sertare care ies din corpul unui om, Miro făcea asta unind printr-o linie, în zig-zag, mai multe cerculețe negre. Exagerez desigur, însă dintre cei doi, Miro era abstractul, artistul 2D. Dintre cei doi, Dali are un prim nivel de interpretare accesibil câtor mai mulți dintre noi, o girafă în flăcări rămânând spectaculoasă indiferent de context. La final însă, ambii domni sunt considerați artiști geniali.)

3 august, 2017 de Aliaj